Școala altfel 2019

Dată: 14.03.2019

Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa va desfășura, în săptămâna 15-19 aprilie 2019, programul cultural educaţional Să știi mai multe, să fii mai bun!”, o săptămână dedicată activităţilor extracuriculare, program ce a ajuns anul acesta la cea de-a VII-a ediție.
Prin activitățile propuse, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița vine cu o alternativă specială la disciplinele obligatorii cuprinse în programele învățământului preuniversitar.
Astfel,
prin intermediul meșteșugurilor tradiționale, se dorește promovarea frumuseții artei populare românești, precum și interdisciplinaritatea, ca mijloc de dezvoltare şi stimulare a creativităţii elevilor.
Anul acesta, vă așteptăm cu atelierele tradiționale: încondeiat ouă și pictură icoane pe sticlă, dar și atelier de cusături, micul artizan, modelaj sau mici lecții de pian.
Pentru înscrieri, cadrele didactice pot face programările telefonic, la unul dintre următoarele numere de telefon: 0721327910 și 0737572449. Taxa de participare este de 10 lei/copil, indiferent de numărul de ateliere pentru care se optează.
Vă așteptăm cu drag!
                                                                                 
                                     

Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate | Hartă website | Ajutor
Copyright © 2012 Consiliul Judeţean Dâmboviţa