25.01.2021
Piața Tricolorului din municipiul Târgoviște a găzduit astăzi un ceremonial militar, închinat „Micii Uniri”, act istoric desăvârșit la 24 ianuarie 1859. În acest an, se împlinesc 162 de ani de la unirea Moldovei cu Ţara Românească sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).
18.01.2021
Cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dâmbovița, un nou container special a intrat de astăzi, 18 ianuarie 2021, în dotarea Spitalului Municipal Moreni pentru triajul epidemiologic al pacienților suspecți de COVID-19. Investiția, în valoare de aproximativ 335.000 lei, va veni în sprijinul personalului medical și va spori gradul de confort al pacienților, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în perioada sezonului rece.
07.01.2021
Vaccinarea împotriva Covid-19 se desfășoară, fără probleme, de la începutul acestei săptămâni și în județul Dâmbovița. Deja aproximativ 900 de cadre medicale au fost vaccinate în cele cinci centre din județ, din care 400 de angajați ai Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.
30.12.2020
Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Titu are de astăzi o nouă zonă de triaj epidemiologic. Este vorba despre un container special, care a intrat în dotarea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște (SJUT) și de care va beneficia atât personalul medical de la Titu, dar și pacienții, prin sporirea gradului de confort al acestora
24.12.2020
23.12.2020
Consiliul Județean Dâmbovița a alocat în acest an pentru Serviciul Salvamont- Salvaspeo fonduri de aproximativ 195.000 lei, în vederea achiziționării unor materiale de natură medicală, esențiale bunei desfășurări a misiunilor în care sunt angajați salvatorii montani dâmbovițeni.
23.12.2020
În cadrul unui parteneriat dintre Consiliul Județean Dâmbovița și HeidelbergCement România a fost finalizată o investiție importantă pentru zona montană a județului, în valoare de aproximativ 3,7 milioane lei
22.12.2020
Cu ocazia Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății, a fost adus la Târgoviște un omagiu martirilor Revoluției din Decembrie 1989, astăzi împlinindu-se 31 de ani de la momentul care a dus la căderea regimului comunist din România
22.12.2020
Consiliul Județean Dâmbovița a inițiat un parteneriat între Județul Dâmbovița și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere
18.12.2020
Proiectul Peștera-Padina a intrat în faza dezbaterii
tehnice a Master Planului - Strategie de dezvoltare spațială. Etapa este
deosebit de importantă pentru că sunt analizate toate aspectele care vor duce la
realizarea cu succes a stațiunii de interes național din Bucegi.