Comori în obiectiv - Lacrimariu

Dată: 05.10.2020

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, inaugurează, sub genericul Comori în obiectiv, seria de expuneri lunare a obiectelor descoperite pe cale arheologică și intrate în patrimoniul cultural național mobil. Primul obiect ales este un Lacrimariu descoperit la Mănăstirea Viforâta, jud. Dâmbovița, prin cercetări arheologice preventive.

Exponatul poate fi văzut la Curtea Domnească din Târgoviște, în clădirea Muzeului Tiparului și al Cărții Vechi Românești, într-un spațiu special amenajat.

Informaţii despre exponat:

Denumire: Lacrimariu

Utilizare: Vas liturgic, utilizat în ceremonialul religios, la înmormântări sau pus în legătură cu edificarea lăcașelor sfinte, fiind depus la temelia acestora, în timpul construcției. În ele se păstrau uleiurile sfinte - mirul.

Material : sticlă

Tehnică: suflare liberă, modelare la cald.

Dimensiuni: înălțime - 19 cm; diametru bază - 5cm; diametru maxim - 6,3 cm

Tipologie: obiect liturgic

Stare de conservare : piesă intactă, foarte bună

Datare: sfârșitul secolului al XVI – lea și prima jumătate a secolului al XVII-lea

Locul descoperirii: Mănăstirea Viforâta, situată în comuna Aninoasa, într-un cadru geografic deosebit, la doar 4 km de municipiul Târgoviște, jud. Dâmbovița

Scopul cercetării:

Proiectul de restaurare a Mănăstirii Viforâta (Restaurarea și consolidarea  Bisericii „Sfântul Gheorghe” – Mănăstirea Viforâta, comuna Aninoasa, Jud. Dâmbovița) a determinat inițierea de săpături arheologice desfășurate atât în interiorul cât și în exteriorul bisericii, cercetare realizată de specialiștii Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște.

Colectivul de cercetare:
-arhg. expert, dr. Florin Gabriel PETRICĂ, coordonator științific

-cercetător știintific III dr. Minodora CÂRCIUMARU 

-muzeograf IA drd. Mihai-Claudiu NĂSTASE

Perioada desfășurării săpăturilor arheologice : februarie – septembrie 2020

Contextul arheologic:

Vasul din sticlă, descoperit la data de 30 iulie 2020, a fost recuperat dintr-o nișă aflată în fundația bisericii nr. 2 (datată sec. XVII). Nu excludem posibilitatea provenienței lui dintr-un mormânt al bisericii nr.1 (sec. XVI), distrus ca urmare a ridicării edificiului nr. 2.

Piesa este intactă, singurele intervenții asupra ei au fost făcute prin etape de conservare activă în cadrul Laboratorului de Conservare – Restaurare prin restaurator expert, dr. Daniela IAMANDI.

Descriere:

Vasul este realizat din sticlă de culoare verde-gălbui. Prezintă un corp cilindric, ușor bombat la bază, iar gâtul, prin înălțime și poziția ușor oblică, torsionată, sugerează eleganța gâtului unei lebede. Fundul vasului este plat, conferind acestuia stabilitate. Gura recipientului este amplă, evazată și îngustată ușor în zona de scurgere a lichidului. O serie de striații verticale, din zona corpului cilindric și a suprafeței evazate, au rol decorativ. Rafinamentul piesei denotă, inclusiv, prestigiul atelierului în care a fost realizată.

Considerații asupra descoperirii arheologice

Mănăstirea Viforâta este un monument de arhitectură medieval, edificat în secolul al XVI-lea, cu refaceri succesive, ultima practicată în secolul al XIX -lea.

Primele cercetări arheologice în incinta mănăstirii, coordonate de arhg. dr. Petru Virgil DIACONESCU (Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” din Târgoviște), au avut loc în primăvara anului 2010 și, cu toate că au fost de scurtă durată, au adus rezultate importante. Sub actualul lăcaș de cult a fost identificat, în câteva puncte, un altul mai vechi (secol XVII).

Cercetările determinate de recentul proiect de restaurare a bisericii cu hramul ”Sf. Gheorghe” au fost reluate în iarna anului 2020 sub coordonarea arhg. dr. Florin Gabriel PETRICĂ. Extinse în interiorul și exteriorul bisericii, cercetările au avut rezultate spectaculoase. Sub actualul edificiu au fost identificate temeliile a două biserici mai vechi: Biserica nr. 3 - Biserica actuală cu hramul „Sfântul Gheorghe”, refăcută de marele ban Grigore Brâncoveanu și datată, în consecință, în secolul al XIX - lea, Biserica nr. 2 – sub biserica nr. 3 au fost descoperite, aproape în întregime, temeliile unei biserici mai vechi, databilă, pe baze crono-stratigrafice, secolului al XVII – lea și Biserica nr. 1 – sub biserica nr. 2 a fost relevată temelia celei mai vechi biserici a mănăstirii, ridicată în prima jumătate a secolului al XVI – lea. Temeliile celor două biserici descoperite sunt vizibile atât în interiorul actualei biserici cât și în afară, pe latura ei sudică.

Spectaculozitatea și unicitatea descoperirilor de la Mănăstirea Viforâta au determinat o valorificare a lor, inclusiv în scop turistic. Porțiuni mari din pavajele bisericii de secol XVI, din naos și altar,  vor fi conservate in-situ și expuse vizitatorilor mănăstirii. Totodată, au fost identificate morminte de călugări, unii înhumați având craniul încadrat de cărămizi inscripționate, monede de argint și inele, dintre care unul din aur.  Însă, deosebit prin realizare, scop și raritate, este un Lacrimariu, descoperit într-o nișă practicată în fundația bisericii nr. 2, edificată în secolul al XVII - lea. Acest recipient din sticlă, importat sau realizat într-un atelier local, reprezintă mărturia vie a unor practici și ritualuri cultice moștenite din cultura bizantină.

Acest tip de vas, care face parte din categoria Lacrimarium, Balsamarium sau Olfactoriolum, cunoscut și ca Unguentarium, are o vechime mare, fiind întâlnit în civilizația elenistică, răspândit în Imperiul Roman, în cel Bizantin și în statele care s-au aflat în aria de influență a Ortodoxei bizantine. Numeroase sunt cele din ceramică, care au servit ca recipiente pentru cosmetice, parfumuri, creme, diverse aromatice.

O altă întrebuințare, caracteristică și spațiului de la sud de Carpați - Țara Românească, a fost cea de vas liturgic, utilizat în ceremonialul religios, la înmormântări sau, după cum se vede, pus în legătură cu edificarea lăcașelor sfinte, fiind depus la temelia acestora, în timpul construcției. În ele se păstrau uleiurile sfinte - mirul.

Aceste vase apar în secolele XIV-XVIII pe tot întinsul Țării Românești. Unele sunt de proveniență occidentală - atelierele de la Murano, de exemplu. Altele pot proveni de la ateliere locale, Matei Basarab având o sticlărie la mică distanță de capitala Târgoviște. 

Biroul Relații Publice al Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște