COMPLEXUL NAŢIONAL MUZEAL CURTEA DOMNEASCĂ TRECE LA PROGRAMUL DE IARNĂ

Dată: 25.10.2012

COMPLEXUL NAŢIONAL MUZEAL CURTEA DOMNEASCĂ TRECE LA PROGRAMUL DE IARNĂ

C.N.M.”Curtea Domnească” Târgovişte anunţă că, în intervalul  octombrie 2012 – martie 2013, Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” poate fi vizitat conform programului  de iarnă, între orele 9.00 – 16,30, ultimul bilet fiind eliberat la ora 16.00.

Astfel, cel mai cunoscut obiectiv turistic din judeţul Dâmboviţa, va fi deschis şase zile pe săptămână, de marţi – duminică, preţul unui bilet fiind de 9 lei pentru adulţi şi 4,5 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Programul celorlalte muzee ce aparţin C.N.M.”Curtea Domnească” Târgovişte rămâne acelaşi, de marţi până duminică, între orele 8.00 – 16.00, preţul unui bilet fiind de 7 lei pentru adulţi şi 3,5 lei  pentru elevi, studenţi şi pensionari, exceptie făcând muzeele din teritoriu, care sunt închise în primul şi al treilea week-end din fiecare lună, iar preţul unui bilet este de 5 lei pentru adulţi şi 2,5 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Biroul Relaţii Publice al C.N.M. “Curtea Domnească” Târgovişte

 

Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate | Hartă website | Ajutor
Copyright © 2012 Consiliul Judeţean Dâmboviţa