Comunicat - sancțiuni SCLDP

Dată: 21.03.2013

Comunicat de presă 

În legătură cu sesizările mass-media locale şi naţionale din data de 19.03.2013 cu privire la încălcarea normelor de disciplină tehnologică în executarea unor lucrări pe  Drumul Judeţean (DJ) 711 Ulmi – Băleni – Cojasca, aducem următoarele precizări: 

·        Conducerea SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA, prin directorul general Manole Mihai-Alin, a dispus de îndată cercetarea faptelor semnalate de către comisia de disciplină din cadrul societăţii.

·        În urma analizei, comisia a stabilit că faptele constituie abatere disciplinară. În acest sens, directorul general a dispus sancţionarea prin diminuarea retribuţiei cu 10% pe o perioadă de trei luni pentru următorii salariaţi: Catrina Vasile – director tehnic, Dinu Ion – responsabil lucrare şi Pascale Vasile – şef echipă.

·        În acelaşi timp, decizia asumată este aceea ca, în eventualitatea în care cei responsabili vor comite noi astfel de abateri, sancţiunile să determine inclusiv desfacerea contractelor de muncă.

·        Consiliul Judeţean Dâmboviţa depune toate eforturile pentru ca activitatea pe zona de infrastructură să se desfăşoare la un nivel cât mai ridicat de eficienţă şi calitate. 

 

CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA

Preşedinte ADRIAN ŢUŢUIANU

Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate | Hartă website | Ajutor
Copyright © 2012 Consiliul Judeţean Dâmboviţa