Comunicat de presă - Casa atelier Gabriel Popescu

Dată: 21.03.2017

21 martie 2017: Comunicat de presă 

Pentru creşterea atractivităţii turistice a Casei Atelier Gabriel Popescu, cu intenția reînvierii artei gravurii, promovarea artei gravurii şi a personalităţii gravorului Gabriel Popescu, în cadrul proiectului ”Restaurarea și consolidarea Casei Atelier Gabriel Popescu, Comuna Vulcana-Pandele, Județul Dâmbovița, Consiliul Județean Dâmbovița a desfășurat un curs de inițiere în arta gravurii dedicat copiilor.

Cursul a fost organizat pentru două grupe de copii a câte 8 copii fiecare grupă și s-a desfășurat în Târgoviște, în intervalul orar 14:00 – 18:00, pe durata a zece zile, astfel:

Grupa I:

·         20.02 – 24.02.2017

·         27.02 – 01.03.2017

·         04.03 – 05.03.2017 

Grupa II:

·         06.03 – 10.03.2017

·         13.03 – 17.03.2017

 

În cadrul cursului fiecare participant a beneficiat de un kit de materiale pentru a putea lucra. Cursul de gravură a cuprins informații despre istoria gravurii (artiști celebri care au abordat tehnica gravurii, precum și o prezentare succintă a operelor acestora), predarea tipului de desen specific pentru a putea fi apoi gravat, transpunerea desenului pregătitor pe placa de gravură, gravarea propriu-zisă, tehnica de gravare și alegerea individuală a modalității de realizare a compoziției plastice și implicit a gravării. Cursanții au învățat să pregătească placa pentru tipărire folosind rolul cu cerneală tipografică și apoi să tipărească  gravurile create pe durata cursului, folosind hârtia pentru imprimare și presa achiziționată special pentru acest proiect.

            Cele mai bune lucrări realizate în cadrul acestui curs vor fi înrămate și expuse în cadrul unei expoziții care va avea loc în data de 24.03.2017, ora 11:00. La expoziție vor participa atât reprezentanți ai instituțiilor de cultură din județ, cât și un reprezentant din partea partenerului de proiect, Institutul Național al Patrimoniului.

Copiii vor primi diplome de participare din partea Uniunii Naționale a Artiștilor Plastici.

           Pentru mai multe informaţii despre proiect vă puteţi adresa Beneficiarului, Consiliul Judeţean Dâmboviţa (Piaţa Tricolorului nr. 1, Târgovişte, Judeţul Dâmboviţa, e-mail: consjdb@cjd.ro, tel : +40 245 207600; + 40 245 212230, websit-urile: www.cjd.ro și www.casaateliergabrielpopescu.ro

Persoană de contact: Mădălina Breazu, Manager de Proiect, e-mail: madalina.breazu@cjd.ro  

Proiect Finanţat prin Mecanismul Financiar SEE 2009 – 2014, în cadrul Programului PA 16/RO12 „Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural și natural”.

Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene, vă rugăm să accesaţi www.eeagrants.org       

Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate | Hartă website | Ajutor
Copyright © 2012 Consiliul Judeţean Dâmboviţa