Ziua Armatei Române, sărbătorită la Târgoviște

Dată: 25.10.2019

Armata Română a fost sărbătorită la Târgoviște, astăzi, 25 octombrie 2019, printr-o serie de manifestări, menite să țină vie, în conștiința cetățenilor dâmbovițeni, flacăra respectului și recunoștinței față de forțele militare ale României care s-au aflat dintotdeauna la datorie, pentru a apăra patria și neamul românesc.

La manifestările solemne, organizate la Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița a răspuns prezent prin președintele Alexandru Oprea și vicepreședintele Alin Manole și, de asemenea, secretarul județului, Ivan Vasile Ivanoff. Alături de conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, la eveniment au mai participat: parlamentari de Dâmbovița, prefectul Județului Dâmbovița, Antonel Jîjîie, și subprefectul Florina Mureșan, conducerea primăriei Târgoviște, cadre militare, veterani de război, alți reprezentanți ai administrației publice locale, directori ai instituțiilor subordonate Consiliului Județean Dâmbovița, cadre didactice, elevi și un public numeros.

Cei prezenți au avut prilejul de a participa, la Unitatea Militară de la Teiș, la complexul de manifestări dedicat Zilei Armatei, care a cuprins o ceremonie de prezentare a onorului de către garda de onoare, depuneri de coroane și jerbe și defilarea efectivelor militare.  

La Complexul Național Muzeal Curtea Domnească, a fost organizată o a doua serie de acțiuni, atât cu caracter solemn, cât și artistic. În plus, personalitățile prezente au avut prilejul să cinstească acest deosebit moment aniversar în cadrul unei sesiuni de alocuțiuni.

Cu această ocazie, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, și-a exprimat prețuirea față de Armata Română, transmițându-le celor prezenți mesajul său:

„Majoritatea românilor sunt responsabilitatea statului. Dar pentru membrii Armatei Române lucrurile se inversează. Statul român este responsabilitatea dumneavoastră de zi cu zi. Și nu cred că există motiv mai puternic decât atât care să ne arata însemnătatea activității pe care o derulați. Pentru acest fapt, ziua de astăzi vă aparține. Și vă aparține la fel de mult cum vă aparțin anii de sacrificiu și zilele de luptă în care ați apărat și ați salvat România.

Sentimentul de apărare națională și siguranță pe care trebuie să-l simtă românii este datoria dumneavoastră. Liniștea și stabilitatea la granițele și în interiorul țării sunt părți ale muncii pe o faceți în numele Armatei Române. Asta vă face diferiți. Iar această diferență vă face demni să primiți omagiul pe care noi, toți cei prezenți, vi-l aducem, dar și omagiul pe care fiecare român vi-l aduce de ziua dumneavoastră. Pentru că, indiferent unde se află, românii vă sunt datori și vă recunosc, cu mare considerație, meritele.

Ei o știu și noi toți știm că patriotismul și destinul pe care l-ați ales v-a transformat în garantul României în lume. Deși apărați o țară, o istorie și milioane de vieți, paradoxul face ca dumneavoastră să nu aveți parte de garanții atunci când plecați în misiuni. Și acest lucru vă face, din nou, diferiți. Vă face eroi. Atât pentru o țară, cât și pentru sutele de familii care vă așteaptă acasă. Știu că vă lăsați o parte din suflet alături de cei dragi de fiecare dată când plecați să vă faceți datoria. Știu că atunci simțiți multă durere. Dar știu și că, în ciuda acestor sentimente care vă încearcă, plecați și cu dorința de a fi cei mai buni și de a tot ce e mai bun pentru români și România. Cred că este cea mai puternică dovadă de atașament pe care o poate arăta cineva față de idealul suprem de siguranță națională.

Vă spun că nu există mândrie mai mare pentru un popor și pentru acest lucru - aici, în România, sau oriunde vă veți afla în afara ei, veți fi eroi și nu doar acum sau în momentele de grea încercare pentru patrie, ci pentru totdeauna.

Nu putem decât să vă mulțumim în cel mai profund și sincer mod cu putință și să vă dorim multă sănătate și mult succes în ceea ce faceți pentru România! La mulți ani!”         Acțiunile de la Curtea Domnească au mai inclus: o festivitate de premiere a câștigătorilor concursurilor organizate cu prilejul Zilei Armatei, un moment artistic, susținut de Corul de copii Anastasis, de la Catedrala Eroilor Neamului, și o expoziție de armament și tehnică militară.                  

 

                                  Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate | Hartă website | Ajutor
Copyright © 2012 Consiliul Judeţean Dâmboviţa