Adunărea Generale a Asociaţiei constituită pentru derularea proiectului ISPA
Dată: 11.12.2008
11.12.2008
COMUNICAT DE PRESĂ
Astăzi, la sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Dâmboviţa, s-au desfăşurat lucrările şedinţei Adunării Generale a Asociaţiei constituită pentru derularea proiectului ISPA privind “Reabilitarea colectării, transportului, tratării şi depozitării deşeurilor solide în judeţul Dâmboviţa.
Cu acest prilej, s-au ales noile organe de conducere ale Asociaţiei pentru derularea programului ISPA în judeţul Dâmboviţa, ca urmare a modificărilor survenite în structurile administraţiei publice locale, după scrutinul electoral din vară, fiind asfel înlocuiţi primarii de localităţi care nu şi-au reînoit mandatul.
Totodată, s-a hotărât ca, la următoarea reuniune a asociaţei, să se stabilească şi forma de contract pentru cei 2 operatori, respectiv operatorul de colectare şi transport şi operatorul pentru tratarea şi depozitarea deşeurilor, care vor fi selectaţi prin licitaţia organizată de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Discuţiile suscitate pe marginea acestei forme de contract au relevat că forma preferată de către autorităţile publice locale este cea de gestiune delegată, prin care operatorilor le revine întreaga responsabilitate a derulării activităţilor respective.
CABINET PREŞEDINTE