Comunicat de presă - Săcuieni
Dată: 07.07.2009
COMUNICAT DE PRESĂ
Ca urmare a aspectelor semnalate de mass-media, privind situaţia actuală a Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Săcuieni, CJD aduce următoarele precizări, referitoare la limitele în care autoritatea judeţeană are dreptul să se implice în această speţă:
1. Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Săcuieni, care are în prezent 40 de beneficiari, persoane cu handicap cu domiciliul în judeţul Dâmboviţa, este o instituţie cu personalitate juridică, aflându-se în subordinea Consiliului Local Gura Ocniţei;
2. Întrucât Consiliul Local Gura Ocniţei s-a aflat în imposibilitatea finanţării, în data de 19.01.2006, s-a încheiat un contract de asociere între acesta şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Contractul prevede faptul că CJD asigură finanţarea în ceea ce priveşte cheltuielile de personal, materiale şi de capital şi verifică modul de realizare a acestora;
3. În data de 09.04.2009, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap a emis o adresă către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dâmboviţa în care se arată: Din analizele pe care instituţia noastră le-a efectuat prin vizitele de monitorizare, reiese că Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Săcuieni nu îndeplineşte cerinţele privind implementarea standardelor de calitate, iar instituţia trebuie să ia măsuri în acest sens;
4. Vizavi de statutul clădirii în care funcţionează centrul, precizăm faptul că aceasta urmează a fi restituită proprietarului, în natură, în baza Legii nr.10/2001, nemaiputând fi adusă, deci, în discuţie, aducerea ei la standardele impuse.
5. Totodată, în ceea ce priveşte situaţia beneficiarilor din centru, menţionăm următorul fapt: în conformitate cu HG 1434/2004, privind atribuţiile şi Regulamentul Cadru de organizare şi funcţionare a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Propecţia Copilului, DGASPC Dâmboviţa are rolul de a aplica la nivel de judeţ politicile şi strategiile de asistenţă socială în domeniul persoanelor vârstnice, cu handicap şi nu numai. Astfel, în situaţia dată, DGASPC Dâmboviţa are în vedere rezolvarea în cel mai scurt timp a situaţiei celor 40 de beneficiari ai serviciilor centrului, având în vedere că în judeţul Dâmboviţa există centre de îngrijire şi asistenţă care pot oferi servicii de calitate acestora;
6. Cât priveşte situaţia personalului, ţinând cont că Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Săcuieni are personalitate juridică, rezolvarea acestei probleme intră în atribuţiile conducerii instituţiei care se poate consulta, în această privinţă, cu Consiliul Local Gura Ocniţei.
Biroul de Presă