Comunicat de presă vizită Şelaru
Dată: 06.07.2009
COMUNICAT DE PRESĂ
Până în toamnă, o să avem drumuri mai bune, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, vineri, 3 iulie, cu ocazia deplasării în localitatea Şelaru, în scopul observării stadiului lucrărilor de reabilitare a infrastructurii rutiere care se derulează, în prezent, în această zonă.
Este vorba despre lucrările de reabilitare a unor sectoare din DJ 611 şi DJ 503, pe tronsonul ce face legătura între localităţile dâmboviţene Petreşti, Vişina, Şelaru şi judeţul Teleorman. Când am câştigat preşedinţia CJD, am spus că prioritatea mea pentru Dâmboviţa va fi asfaltarea drumurilor judeţene. Poate cel mai prost drum din judeţul nostru era cel care face legătura între Petreşti, Găeşti , Vişina, Şelaru, cu judeţul Teleorman. Anul trecut am început lucrările de reabilitare a acestui drum, s-a turnat primul strat de asfalt în comuna Şelaru, iar anul acesta, întrucât în 2008 nu am avut fonduri suficiente, a trebuit să turnăm stratul II de asfalt. Vom veni apoi cu marcaje şi evident cu toaletarea şanţurilor şi indicatoare rutiere. În circa o lună de zile, vom finaliza legătura între localităţile din sud şi judeţul Teleorman. Este o porţiune de drum de 35 de kilometri pe care în ultimii 10-12 ani de zile nu se acţionase deloc, cu atât mai mult cu cât este un drum foarte traficat din cauza balastierelor din satul Broşteni, comuna Vişina. Investiţia lucrărilor este de circa, 1 milion de euro, iar garanţia - 2 ani de zile, a precizat Florin Popescu.
Totodată, cu acest prilej, preşedintele CJD a anunţat că în perioada imediat următoare se vor intensifica lucrările de reabilitare, de pe întreg teritoriul judeţului nostru, lucrări pe care le va supraveghea îndeaproape, prin deplasări de două ori pe săptămână pe şantierele deschise. Pentru a întări cele afirmate, Florin Popescu a declarat că sunt în curs de derulare 26 de licitaţii de reabilitări de drumuri comunale şi judeţene, 13 dintre ele fiind deja adjudecate de către firmele constructoare, pe 3-4 dintre sectoare, începându-se deja lucrul.
Cât despre începerea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a DN 72 (Găeşti – Târgovişte – Ploieşti), şeful administraţiei judeţene a afirmat că deja a fost semnat ordinul guvernamental de demarare a acestora. De execuţia efectivă a lucrărilor pe DN 72 se va ocupa Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, CJD pregătind din timp trasee ocolitoare pentru a nu perturba traficul din zonă.