Conferinţă de presă - preşedintele CJD, Florin Popescu
Dată: 08.07.2009
COMUNICAT DE PRESĂ
Astăzi, 08.07.2009, preşedintele CJD, Florin Popescu, a susţinut o conferinţă de presă în care a răspuns, punctual, acuzelor care i s-au adus sistematic prin intermediul mass-media, de liderul PSD, Ion Stan şi de fostul preşedinte al CJD, deputatul PSD de Dâmboviţa, Gheorghe Ana, cu privire la cheltuirea banului public şi la modul de repartizare a fondurilor către consiliile locale.
Toate aceste referiri la deturnarea de fonduri, licitaţii trucate şi rispirea banului public sunt nefondate (...). Ca şi om, îi înţeleg pe cei doi care au pierdut supremaţia în Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi automat accesul la resurse, dar aceasta nu le dă dreptul să facă afirmaţii fără acoperire, neverificate, mai ales că există în consiliul judeţean un vicepreşedinte din partea PSD şi 14 consilieri social-democraţi care participă la toate deciziile care se iau în şedinţele consiliului (...) Campania electorală n-a început, o să înceapă în toamnă. Avem o problemă legată de criză, iar dumnealor încearcă să deconteze această criză prin CJD, prin primăria Târgovişte şi parlamentarii PD-L sau cei care îşi leagă viaţa de un anumit partid (...). Noi aici nu împărţim frăţeşte banul public, noi aici facem treabă , a afirmat Florin Popescu.
În ilustrarea faptului că la distribuirea fondurilor către primării nu se ţine cont de culoarea politică a primarilor, ci doar de priorităţile pe care le au comunităţile dâmboviţene, preşedintele CJD a prezentat reprezentanţilor mass-media date concrete referitoare, atât la situaţia celor patru proiecte, iniţiate de CJD în asociere cu consiile locale pentru susţinerea unor obiective de interes public, cât şi la cea a finanţării obiectivelor de reabilitare a infrastructurii rutiere.
Cu privire la acest ultim aspect, o analiză comparativă a cifrelor, prezentată de către şeful administraţiei judeţene, arată astfel:
- În anul 2007, în timpul mandatului fostului preşedintele CJD, Gheorghe Ana, în prezent deputat PSD, peste 80% dintr-un total de circa 380 de miliarde de lei vechi au fost direcţionaţi către 49 de localităţi cu primari PSD, în timp ce doar 7 primării conduse de edili PD au primit fonduri pentru reabilitarea drumurilor, cu o valoare de 20 de ori mai mică;
- În primul semestru al anului 2008, tot în timpul mandatului lui Gheorghe Ana, 41 de primării conduse de primari PSD au primit fonduri, în valoare de circa 92 miliarde lei vechi, în timp ce în programul de reabilitări au fost prinse doar 5 primării conduse de primari PDL, cu lucrări în valoare de 6 miliarde de lei vechi;
- În al doilea semestru al anului 2008, în timpul mandatului actualului preşedinte al CJD, Florin Popescu, distribuţia fondurilor a fost următoarea: 31 de localităţi cu primari din rândul PSD au primit 53 de miliarde de lei vechi, 21 de localităţi cu primari din PD-L au primit 80 de miliarde de lei vechi, 2 localităţi cu primari din PNL au primit 12 miliarde de lei vechi, o localitate cu primar din PNG a primit 750 de milioane de lei vechi, iar o localitate cu primar independent a primit 800 de milioane de lei vechi.
Tot la capitolul drumuri, Florin Popescu a afirmat că programul de reabilitări din primul semestru al acestui an a fost respectat, de asemenea fiind în grafic pregătirea rutelor ocolitoare traseului de pe DN 72 (Ploieşti – Târgovişte – Găeşti), drum pe care lucrările de modernizare vor demara efectiv în două săptămâni.
Totodată, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Florin Popescu a adus argumente în susţinerea afimaţiei de cheltuire cu bună chibzuinţă a banului public, subliniind faptul că actuala conducere a CJD a renunţat la contracte costisitoare încheiate în timpul mandatului lui Gheorghe Ana, ce presupuneau irosirea de fonduri importante pe chestiuni protocolare.
Florin Popescu a subliniat, de asemenea, faptul că preocuparea constantă a actualei administraţii judeţeane este îndreptată cu prioritate către proiectele mari de dezvoltare a judeţului, dar şi spre o reorganizare internă a CJD, care să aibă în vedere atât eficientizarea activităţii autorităţii, cât şi reducerea cheltuielilor. În această privinţă, preşedintele CJD a afirmat că se va ţine cont de rezultatele studiului Reforma în anul crizei economice, document ce poartă semnătura lui Sorin Ioniţă, director de cercetare al Societăţii Academice.
Cu privire la aceste ultime aspecte, preşedintele CJD a mai punctat: Începând de anul trecut, au fost diminuate cu peste 20% cheltuielile cu personalul. Studiul lui Sorin Ioniţă arată faptul că acestea încă se mai pot reduce până la 15% (...) Se vor reduce cheltuielile cu asistenţa socială şi, de asemenenea, se vor face propuneri în consiliul judeţean pentru o nouă organigramă, ţinându-se cont şi de modelele din judeţele similare, vecine.