Festivalul de joc şi voie bună - Conţeşti
Dată: 03.08.2009
COMUNICAT DE PRESĂ
Duminică, 02 august, comuna Conţeşti a găzduit Festivalul de joc şi voie bună, iniţiativă deosebit de apreciată de toţi locuitorii zonei. Alături de alte oficialităţi locale şi judeţene, a răspuns prezent invitaţiei de a participa la eveniment şi preşedintele CJD, Florin Popescu. Cu această ocazie, şeful administraţiei dâmboviţene a revăzut şi baza sportivă din imediata apropiere a locaţiei festivalului, proiect finanţat prin Ordonanţa 7. Preşedintele CJD s-a arătat încântat de modul de execuţie a obiectivului şi a precizat că, la nivelul întregului judeţ, mai sunt în lucru 24 de astfel de baze sportive, iar finanţarea pentru finalizarea acestora urmează să vină de la guvern în cursul lunii august. Totodată, primarul comunei Conţeşti, Marian Alexandru, a lansat invitaţia oficialităţilor prezente de a participa la inaugurarea bazei sportive, eveniment ce urmează să aibă loc tot în luna august.