„Energie din deșeuri”- condiție a dezvoltării durabile

Dată: 20.06.2012

COMUNICAT DE PRESĂ

*documentul în format pdf

În perioada 11 – 13 iunie 2012, la Abruzzo – Pescara (Italia) a avut loc Conferinţa finală din cadrul proiectului W2E „Energie din deşeuri”, în care Consiliul Judeţean Dâmboviţa este partener alături de alte 7 instituţii şi organizaţii din Europa- Suedia (Östergötland County Administrative), Marea Britanie (Cumbria County Council), Italia (ARAEN Abruzzo Regional Energy Agency), Ungaria (South Great Plain Regional Development Agency), Polonia (Kujawsko - Pomorskie Voivodeship), Slovacia (SIEA Slovak Innovation and Energy Agency şi REA Regional Energy Agency) şi România (Consiliul Judeţean Dâmboviţa).

Proiectul este finanţat prin programul de cooperare interregională INTERREG IV C.

Obiectivele principale ale  proiectului sunt schimbul de cunoștințe și exemple de bune practici în tehnicile de recuperare a energiei din deșeuri și dezvoltarea Planurilor Regionale de Acțiune, în vederea îmbunătățirii nivelului de recuperare a energiei.

Întâlnirea Grupului Director format din autorităţi ale regiunilor celor 7 state europene a debutat cu trecerea în revistă a principalelor obiective ale proiectului privind diseminarea cunoştinţelor şi bunelor practici referitoare la politicile regionale pentru gestionarea durabilă a deşeurilor, cu precădere a acelora cu potenţial de producere de energie.

Totodată, au fost prezentate Planurile Regionale de Acţiune, în vederea îmbunătăţirii gestionării durabile a deşeurilor, prin utilizarea instrumentelor politicilor de gestionare.

În cadrul conferinței, reprezentanții Consiliului Județean Dâmbovița au expus într-o prezentare detaliată, informații atât despre noul sistem integrat de gestionare a deșeurilor realizat prin proiectul ISPA- „Reabilitarea colectării, transportului, tratării și depozitării deșeurilor solide în județul Dâmbovița”, cât și despre posibilitățile existente la nivelul județului de producere și utilizare a energiei din deșeurile menajere, capitol nou în cadrul Planului Județean de Gestiune a Deșeurilor.

De asemenea, s-au analizat modul de implementare al activităţilor prevăzute în proiect, diseminarea acestora, raportul financiar și perspectivele de viitor.

Se conturează astfel, la nivelul județului Dâmbovița, o soluție nouă, atât din punct de vedere al mediului înconjurător cât mai ales din punct de vedere economic, prin care deşeurile vor deveni, dintr-o mare problemă a mediului urban, o soluţie optimă pentru obţinerea de energie din surse neconvenţionale  şi eliminarea progresivă a gunoiului menajer.

Consiliul Judeţean participă la implementarea proiectului cu suma de 1.699,52 € reprezentând  cofinanţare  de 2% din valoarea proiectului. Valoarea totală a proiectului este de 84.976,00 €, din care 85% sunt fonduri FEDR, iar 13 % cofinanţare din bugetul de stat.

Perioada derulării proiectului este 01.01.2010 – 30.09.2012.

Persoană de contact: Manager UIP, ing. Ovidiu Tonea, tel:0245/207618, fax, 0245/207658

Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate | Hartă website | Ajutor
Copyright © 2012 Consiliul Judeţean Dâmboviţa