Începerea campaniei de cercetări pe șantierul arheologic din comuna Dragomirești, jud. Dâmbovița
Dată: 14.06.2015
ÎNCEPEREA CAMPANIEI DE CERCETĂRI PE ȘANTIERUL ARHEOLOGIC DIN COMUNA DRAGOMIREȘTI, JUD. DÂMBOVIȚA
Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte anunţă începerea campaniei de cercetări pe şantierul arheologic Geangoești Hulă, din comuna Dragomireşti, jud. Dâmboviţa.
In perioada 4 - 7 iunie 2015, dr. Dorel Micle şi dr. Stani Andrei, specialişti cu burse de formare în afară în studii de teledetecţie s-au deplasat la Geangoeşti şi, cu ajutorul unor metodologii noi ce presupun scanarea câmpului magnetic al diferitilor receptori, au putut face precizări asupra dimensiunii sitului, formei şi amplasamentului sistemului de fortificare al aşezării preistorice, cât şi asupra amplorii intervenţiilor antropice moderne etc. Colaborarea echipei de specialisti în arheologia mediului de la Universitatea de Vest Timişoara cu Ana Ilie, arheolog în cadrul Complexului Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte a fost facilitată de domnul profesor Marin Cârciumaru, membru de facto şi onorific al echipei de arheologi din colectivul de cercetare a tell-ului de la Geangoeşti.
Programul de cercetare vizează aspecte ale evoluţiei unei comunităţi umane de agricultori de acum 6000 ani de pe cursul superior al râului Dâmboviţa. Proiectul se va derula pe trei ani şi va permite urmărirea dimensiunii comunităţii umane de la Geangoeşti, obţinerea unor detalii despre modul lor de a trăi şi bineinţeles, beneficiul colectării obiectelor de patrimoniu care vor îmbogăţi colecţii şi salile expoziționale ale muzeului.
Dacă măsurătorile geo-magnetice au avut caracter non-invaziv, pentru următoarele etape, proiectul adună în jurul său oameni din muzeu, fie ei arheologi, Ovidiu Cârstina, Ilie Ana, sau Elena Niţu, specialist în studiul utilajului litic cioplit, dar şi din ţară. Au fost încheiate convenţii de colaborare cu Costantin Haită, un reputat specialist la nivel european, cu o specializare rară în cercetarea arheologică românească ce activează în Muzeul Naţional de Istorie a României și cu un partener constant pe şantierele instituţiei, Costel Preoteasa, din cadrul Complexul Judeţean Piatra Neamţ.
Este primul şantier din judeţ deschis într-un sit preistoric după o perioadă îndelungată de întrerupere a acestui tip de cercetare, iar acest lucru este posibil datorită finanțării cercetării de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
Pentru cei interesați în a se implica în activitățile arheologice, elevi, studenți etc, Complexul Național Muzeal ”Curtea Domneasca ” Târgoviște anunță faptul că recrutează forță de muncă pentru șantier.
Muzeograf,
Ana Ilie