Proiecte aflate în curs de implementare în 2008

Dată: 02.04.2008

1. Denumirea proiectului: “Reabilitarea podului de la Potlogi
Programul proiectului: PHARE 2004-2006, Coeziune Economică şi Socială
Valoarea proiectului: 919.685 Euro, 100% finanţare nerambursabilă, prin programul PHARE RO2005/017-690.01.03.03, Măsuri împotriva dezastrelor provocate de inundaţii.
Obiectivul general al proiectului: Sprijinirea uneia din investiţiile necesare pentru dezvoltarea economică a zonei centru-nord a Regiunii de Dezvoltare Sud-Muntenia, în vederea eliminării disparităţilor regionale; susţinerea managementului şi implementarea eficientă a asistenţei PHARE 2004-2006 pentru Coeziune Economică şi Socială; dezvoltarea capacităţii instituţionale a Consiliului Judeţean Dâmboviţa pentru managementul eficient al Fondurilor Structurale se încadrează în obiectivul general al programului.
Scopul proiectului: Reabilitarea podului peste râul Argeş, din comuna Potlogi, judeţul Dâmboviţa, distrus parţial în urma inundaţiilor din 2005. Acest pod se află situat pe DJ 711A şi este elementul principal de legătură a comunelor din sudul judeţului Dâmboviţa cu A1- autostrada Bucureşti-Piteşti, aflate la 3 km de acest pod.
Perioada de implementare: mai 2007- august 2009
Beneficiarul proiectului: Consiliul Judeţean Dâmboviţa


2. Denumirea proiectului: “Sistem de monitorizare a apei potabile în judeţul Dâmboviţa
Programul proiectului: PHARE 2006, Fondul pentru Modernizarea Administraţiei la Nivel Local III- IV
Valoarea proiectului: 115.600 Euro, din care finanţare nerambursabilă în valoare de 104.039 Euro şi contribuţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa, de 11.561 Euro, realizat prin programul PHARE RO2006-018-147.01.03.02.03 DB 1208.
Obiectivul general al proiectului: Dezvoltarea capacităţii Consiliului Judeţean Dâmboviţa pentru gestionarea mai eficientă a serviciilor publice de alimentare cu apă din opt comune din judeţul Dâmboviţa.
Scopul proiectului: Achiziţionarea şi punerea în funcţiune a unui sistem modern de monitorizare a parametrilor tehnologici care să asigure transportul eficient de informaţii, în timp real, de la sistemele de alimentare cu apă aflate în administrarea serviciului public de specialitate a Consiliului Judeţean Dâmboviţa din comunele: Cândeşti, Comişani, Crânguri, Nucet, Dobra, Dragodana, Ocniţa şi Şelaru către
Dispeceratul Central al municipiului Târgovişte.
Perioada de implementare: ianuarie 2008- ianuarie 2009
Beneficiarul proiectului: Consiliul Judeţean Dâmboviţa


3. Denumirea proiectului: “Reţea VPN pentru evidenţa populaţiei în judeţul Dâmboviţa
Programul proiectului: PHARE 2006, Fondul pentru Modernizarea Administraţiei la Nivel Local III- IV
Valoarea proiectului: 62.380 Euro, dintre care finanţare nerambursabilă în valoare de 56.141 Euro şi contribuţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa, de 6239 Euro, realizat prin programul PHARE RO2006-018-147.01.03.02.03 DB 1207.
Obiectivul general al proiectului: Dezvoltarea capacităţii Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a Biroului Judeţean de Administrare a Bazelor de Date pentru Evidenţa Persoanelor Dâmboviţa şi a primăriilor pentru gestionarea mai eficientă a serviciilor publice de evidenţă a populaţiei.
Scopul proiectului: Realizarea unei reţele VPN (Virtual Private Network) prin care se va asigura legătura on-line între cele zece servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor din judeţ (Târgovişte, Moreni, Fieni, Găeşti, Răcari, Pucioasa, Titu, Corneşti, Potlogi, Voineşti, ) şi Biroul Judeţean de Administrare a Bazelor de Date pentru Evidenţa Persoanelor Dâmboviţa şi respectiv Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor.
Perioada de implementare: ianuarie 2008- ianuarie 2009.
Beneficiarul proiectului: Consiliul Judeţean Dâmboviţa


4. Denumirea proiectului: “Reabilitarea unităţilor şcolare din judeţul Dâmboviţa afectate de inundaţiile din perioada aprilie – august 2005
Programul proiectului: PHARE 2003, Coeziune Economică şi Socială, Infrastructură regională şi locală/Inundaţii.
Valoarea proiectului: 190.881 Euro, din care finanţare nerambursabilă în valoare de 175.000 Euro şi contribuţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa de 15.881 Euro, realizat prin programul PHARE 2003/005-551.05.03.04.
Obiectivul general al proiectului:Normalizarea condiţiilor de învăţământ în unităţile şcolare afectate de inundaţiile din perioada aprilie-august 2005.
Scopul proiectului: Reabilitarea a trei unităţi de învăţământ din judeţul Dâmboviţa, afectate de inundaţiile din anul 2005; asumarea responsabilităţii de către administraţia publică a judeţului Dâmboviţa, a localităţilor Răzvad şi Şotânga şi Universitatea Valahia din Târgovişte pentru îmbunătăţirea condiţiilor de învăţământ şi pentru dezvoltarea unui parteneriat durabil între acestea.
Perioada de implementare a proiectului: septembrie 2006- aprilie 2008
Beneficiarul proiectului: Consiliul Judeţean Dâmboviţa

5. Denumirea proiectului: Reabilitarea zonei industriale Priboiu-Brăneşti şi dezvoltarea unei infrastructuri de afaceri atractive în vederea îmbunătăţirii climatului economico-social şi de mediu.
Programul proiectului: Programul PHARE CES 2004-2006 Dezvoltarea infrastructurii regionale
Valoarea proiectului: 14.350.809,96 Euro, din care 5.000.000,00 Euro cofinanţare din partea Comisiei Europene, 1.666.666,67 Euro, cofinanţare din Fondul Naţional, 7,684,143.29 Euro, cofinanţare Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
Obiectivul general al proiectului: Crearea unei zone industriale, pentru dezvoltarea unei infrastructuri de afaceri atractive în vederea îmbunătăţirii climatului economico-social şi de mediu, în vederea eliminării disparităţilor economice şi sociale ale zonei.
Scopul proiectului: Dezafectarea unor construcţii puternic degradate, lipsite de necesităţi funcţionale adecvate scopului propus, reabilitarea unor clădiri care prezentau caracteristici menite să răspundă necesităţilor funcţionale, crearea unor drumuri interioare de acces în strânsă corelaţie cu vegetaţia existentă pe amplasament pentru defrişarea minimă a acesteia, viabilizarea întregului amplasament prin prevederea tuturor utilităţilor necesare desfăşurării activităţilor specifice parcurilor industriale.
Perioada de implementare: octombrie 2007- aprilie 2009
Beneficiarul proiectului: Consiliul Judeţean Dâmboviţa

6. Denumirea proiectului: “Ranforsarea şi modernizarea traseului de drumuri judeţene 710 şi 710 A, Pucioasa-Varfuri-Valea Lunga-Iedera-Moreni-I.L.Caragiale
Programul proiectului: Programul PHARE CES 2004-2006 Dezvoltarea infrastructurii regionale
Valoarea proiectului: 13.995.099 Euro, din care : contribuţie PHARE şi Fondul Naţional, 6.650.000 Euro şi contribuţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa, 7.345.099 Euro.
Obiectivul general al proiectului: Proiectul se încadrează în obiectivul general de îmbunătăţire a infrastructurii regionale în vederea sprijinirii creşterii economice prin crearea unui cadru favorabil atragerii investiţiilor locale pentru ridicarea potenţialului turistic .
Scopul proiectului: Modernizarea infrastructurii, element cheie al prosperităţii economice şi al competitivităţii regiunii necesită investiţii majore pentru eliminarea barierelor economice si sociale generate de aspectele negative existente în toate domeniile acoperite de aceasta , conduce în cazul nostru la : facilitarea accesului spre zonele cu potenţial de dezvoltare economică si turistică, Moreni – puternică si dezvoltată zonă economică, Pucioasa – cunoscută si apreciată staţiune balneară care a primit în anul 2004 peste 250.000 turişti, îmbunătăţirea transportului de bunuri şi persoane, atragerea şi reţinerea investiţiilor,
Beneficiarul proiectului: Consiliul Judeţean Dâmboviţa
Perioada de implementare: 18 luni de la data începerii lucrărilor (2008-2010)

7. Denumirea proiectului: “ Reintroducerea în circuitul turistic a cetăţii de scaun Târgovişte – prima capitală politică şi culturală a ţării Româneşti “- lot 1 şi lot 2
Programul proiectului: PHARE 2004-2006, Coeziune Economică şi Socială, Dezvoltarea Infrastructurii regionale
Valoarea proiectului: 6.728.388 Euro, din care 19% contribuţie locală (Primăria Târgovişte – 60% şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa - 40%).
Obiectivul general al proiectului: Stimularea dezvoltării turismului regional şi local prin reintroducerea în circuitul turistic al Cetăţii de Scaun Târgovişte,
Scopul proiectului: Ansamblul va adăposti activităţi culturale care vor contribui la punerea în valoare a patrimoniului existent, integrarea acestuia în viaţa contemporană.
Beneficiar: Primăria Municipiului Târgovişte
Perioada de implementare: 18 luni de la data începerii lucrărilor (2008-2010).


Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate | Hartă website | Ajutor
Copyright © 2012 Consiliul Judeţean Dâmboviţa