Zone de rezervaţie

Dată: 19.09.2004

Peştera Răteiului

Este săpată în calcarele jurasice ale muntelui Lespezi în versantul stâng al pârâului Rătei – afluent al Ialomiţei la altitudinea de 1080 m. Prima menţiune este făcută de Al. Orescu într-o lucrare din 1904, dar începe să fie cercetată abia în 1970. De dimensiuni gigantice, cu galerii dispuse pe trei etaje ce însumează 5160 m, a fost creată de acţiunea combinată a apelor provenite din râurile de suprafaţă şi din infiltraţia precipitaţiilor.

Se caracterizează prin abundente curgeri subterane în galerii meandrate şi schimbări repetate de drenaj pe liniile majore de fractură.

Prezenţa în galerii a concreţiunilor de calcit gips şi aragonit îi sporesc valoarea, căci ele sunt elemente rar întâlnite în alte peşteri din ţară.

Este interesant de menţionat jocul "de v-aţi-ascunselea" al apelor pârâului Rătei. Acestea se pierd în amonte, apar în sifonul 5 al peşterii, parcurg Galeria în cascade pe un traseu inaccesibil pentru om, reapare în sifonul 3 după care întră în Galeria Braclazelor. Acet joc interesant îl realizează în roca calcaroasă şi alte pârâiaşe afluente ale Răteiului.

Peştera Răteiului este închisă putând fi vizitată cu aprobare specială. Se poate vizita în schimb o altă peşteră situată în apropiere.

Peştera Urşilor

*Altitudine 1548 m

Peştera Urşilor din versantul stâng al văii Tătarului a fost menţionată încă din 1911 de C. N. Ionescu.

Peştera are două ramuri situate la distanţă de 40 m una de cealaltă, dar sunt considerate o unitate fiind asemănătoare (peştera nr. 1 în amonte şi peştera nr. 2 în aval).

Intrările în peşteră au fost colmatate de blocuri şi grohotiş calcaros pe care s-a depus un strat nu prea gros de sol vegetal. Această blocare a intrărilor aproape totală s-a produs probabil spre sfârşitul glaciaţiunii ultime, iar formaţiunea stalagmitică foarte groasă care a cuprins aproape întreaga suprafaţă a depozitelor de umplutură se datorează umidităţii crescute.

Datorită necesităţii studiului geologic detaliat a masivului Tătaru, în 1957 cercetătorii Secţiei de paleontologie a Institutului de speologie "Emil Racoviţă" au degajat intrările în peşteră.

Peştera a fost excavată în calcarul titanic al masivului Tătarului la o înălţime de 100 m. Intrarea este orientată spre sud-est în peştera nr. 1

Interiorul este format din două coridoare care se separă încă de la intrare: unul de 88 m lungime, al doilea de 25 m unite între ele prin galerii.

Plaiul Domnesc

Situată la marginea localităţii Moroieni de la poalele Bucegilor este semnificativă prin calcarele recifale ale tithonicului. Aceste calcare se întâlnesc şi în rezervaţia Plaiul Hoţilor situată la est de şoseaua Sinaia – Moroieni - Târgovişte în muntele Păduchiosul. Calcarele recifale ale tithonicului din această rezervaţie sunt cunoscute şi sub numele de calcare Stramiberg (după numele localităţii din Cehoslovacia).

Fauna de fosile este formată din spargeri calcaroase, numeroşi corali, gasteropode, cefalopode, brahiopode, echinodirnie, dar remarcabilă este fauna de crustacee decapode din care au fost determinate peste 40 specii şi subspecii.

Speciile foarte rare, care prezintă interes deosebit pentru studiile de filogeneză sunt crustaceele amintite mai sus, Galaesneropsis Lectythocaris şi gasteropodul Protocypreatithonica primul ghioc apărut până în prezent numai în Sicilia.

Pe muntele Lespezi, la nord de puctul Claia de Piatră, se găseşte un mic petec de calcare calloviene de culoare cenuşiu-deschis subnoduloase şi cu accidente silicioase negre spre partea superioară a succesiunii straturilor, fiind cel mai bogat nivel stratigrafic din Carpaţi.