Noaptea Muzeelor la Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească”

Dată: 18.05.2017

Noaptea Muzeelor la Complexul Naţional

Muzeal “Curtea Domnească”

 

Evenimentul „Noaptea Muzeelor” 2017, care a ajuns la a XIII-a ediție, se desfășoară la nivel internațional și este sărbătorit de peste 3.000 de muzee din 30 de țări europene. Anul acesta, în România, „Noaptea Muzeelor” are loc sâmbătă, 20 mai, iar la eveniment vor participa 145 de muzee și organizații partenere din 45 de orașe din întreaga țară. 
Manifestările Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte, se vor desfăşura după următorul program:

ora 18.00 - 01.00 - Concurs cu premii „Recunoaşte obiectele”, Muzeul de Istorie, Târgovişte.

ora 18.00 – 01.00 – ”Promovarea turistică a muzeelor la Târgoviște”, Biroul de protejare a patrimoniului cultural și de dezvoltare turistică –  Primăria Municipiului Târgoviște, Muzeul de Istorie

ora 18.00 - 19.00 - Flash mob, Muzeul de Istorie, Târgovişte.

ora 19.00 - Vernisajul expoziţiei de sculptură „RETRO_ACTIVE_MIHAI RUSEN”, Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” Târgovişte

ora 19.00 - 21.00 - Spectacol de muzică susţinut de Liceul de Arte „Bălaşa Doamna” Târgovişte şi laureaţii  Concursului Art4You. Coordonator - prof. Doina Bădică - curtea Muzeului de Istorie, Târgovişte.

ora 20.00- 21.00 - Muzica de altădată, Orchestra Populară „CHINDIA” a Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa,  Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” Târgovişte, Sala „Mircea cel Bătrân”.

ora 21.00 - Proiecţie de filme istorice şi documentare, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, (incinta Curţii Domneşti).

ora 20.00 - Expoziţie fotografică, vernisată de Alexandru Pompiliu şi  Ion Mărculescu, Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” Târgovişte, Sala „Petru Cercel”.

ora 21.00- 21.00 - Ansamblul Folcloric „BOSILCE”  al Comunităţii Bulgare din Târgovişte - Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” Târgovişte, Sala „Mircea cel Bătrân”.

ora 22.00- 22.30 - „DIONISOS” Dansuri greceşti , coordonator prof. Ramona Lupu - Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” Târgovişte, Sala „Mircea cel Bătrân”.

ora 22.00 - Proiecţie program Planetarium „CERUL NOPŢII - STELE şi CONSTELAŢII” - Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” Târgovişte, Sala „Mircea cel Bătrân”.              


Muzeele din cadrul
Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte, deschise cu ocazia acestui eveniment sunt:

            Ansamblul Monumental ”CurteaDomnească” Târgoviște

            Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Românești

            Muzeul de Artă    

            Muzeul de Istorie

            Muzeul Evoluției Omului şi Tehnologiei în Paleolitic 

            Expoziția "Metamorfozele unui loc al memoriei”  

            Casa Atelier ”Gheorghe Petraşcu”

            Ansamblul Brâncovenesc Potlogi

            Intrarea la toate obiectivele este gratuită, începând cu ora 18:00, până la ora 01:00.

În cazul condiţiilor meteo nefavorabile, ne rezervăm dreptul de a anula anumite activităţi.

Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate | Hartă website | Ajutor
Copyright © 2012 Consiliul Judeţean Dâmboviţa