PAS CU PAS PRIN ORAŞ: LOCURI DE DEMULT

Dată: 24.09.2013

PAS CU PAS PRIN ORAŞ: LOCURI DE DEMULT 

Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte în parteneriat cu Şcoala „Vasile Cârlova” organizează activitatea  educativă „Pas cu pas prin oraş: locuri de demult” ce se va desfăşura joi, 26 septembrie 2013, începând de la ora 900 . Aceasta se va desfăşura pe parcursul a trei ore şi are ca punct de pornire vizitarea Casei-Atelier „Gheorghe Petraşcu”, a Muzeului „Vasile Blendea” şi a Muzeului de Artă.

Evenimentul se va desfăşura în prima parte în sălile de expunere ale muzeelor menţionate mai sus, de unde se va porni într-o  călătorie interactivă şi tematică prin oraş  şi se adresează elevilor de clasele a III- a şi a IV-a cu scopul de a afla locurile înfăţişate de către artişti înainte de cel de-al Doilea Război Mondial şi imediat după acesta, urmând apoi să le identifice străbătând oraşul la pas, după traseul prestabilit.

Vizita în aer liber va constitui prilejul de a afla informaţii noi despre istoria locală şi transformările care au adus imaginea oraşului la forma din zilele noastre, dar şi într-un dialog activ între copii şi muzeograf, urmărind tema propusă mai sus şi pentru familiarizarea lor cu lucrările de artă plastică.

Activitatea îşi propune un moment de cercetare a istoriei locale din punct de vedere vizual – schimbări suferite în timp – prin intermediul fotografiei o tehnică care, o dată cu apariţia telefoanelor mobile cu cameră fotografică încorporată, a devenit accesibilă aproape tuturor şcolarilor.

Cele mai reuşite fotografii realizate de către copii vor fi prezentate vizitatorilor în expoziţia permanentă a muzeelor până la sfârşitul anului în curs. 

Biroul Relaţii Publice al C.N.M. „Curtea Domnească” Târgovişte

 

Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate | Hartă website | Ajutor
Copyright © 2012 Consiliul Judeţean Dâmboviţa