Proiectul cultural “Cu şi despre Caragiale”, ediţia a VII-a
Dată: 30.01.2020
Proiectul cultural “Cu şi despre Caragiale”, ediţia a VII-a
A intrat deja în tradiţia Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte să sărbătorească aniversarea naşterii marelui dramaturg Ion Luca Caragiale.
Anul acesta, în data de 30 ianuarie, la Muzeul de Istorie, cu începere de la ora 09:00, Consiliul Judeţean Dâmboviţa prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, în parteneriat cu Şcoala „Matei Basarab” Târgovişte, Şcoala „Tudor Vladimirescu” Târgovişte şi Şcoala Gimnazială Specială din Târgovişte anunţă deschiderea expoziţiei de fotografii realizate după documente ce evidenţiază principalele momente din viaţa şi opera scriitorului: familia din care descinde şi de la care a moştenit pasiunea pentru teatru, anii de şcoală, debutul în gazetărie şi principalele publicaţii la care a colaborat, afirmarea în teatru şi proză, comediile care i-au fixat locul cel mai înalt în creaţia dramatică românească, revistele pe care le-a condus sau la care a colaborat. Câteva obiecte personale completează frumuseţea şi originalitatea expoziţiei temporare, aceasta fiind prima activitate din cadrul proiectului cultural „Cu şi despre Caragiale”, ediţia a VII-a.
Cea de-a doua activitate a proiectului este reprezentată de un concurs, ce va fi organizat în data de 5 februarie, ora 10:30, la Muzeul de Istorie.
Concursul se va desfăşura pe trei secţiuni: prima probă „Cei mai buni actori” constă în interpretarea artistică a schiţelor din dramaturgia caragialiană; a doua probă „Ce ştim despre I.L. Caragiale?”- întrebări grilă menite să evidenţieze cunoaşterea operei şi a vieţii scriitorului, şi un concurs de desene inspirate de personajele sale.
Acest proiect educaţional şi cultural are ca scop aprofundarea noţiunilor legate de viaţa şi opera marelui dramaturg Ion Luca Caragiale, născut în localitatea Haimanale, în prezent localitatea se numeşte I. L. Caragiale, județul Dâmbovița.