18.10.2019
În contextul apariției în spațiul public a mai multor zvonuri și acuzații nefondate, cu privire la „dorința” conducerii Consiliului Județean Dâmbovița (CJD) de a-l demite pe directorul general al SC Lucrări Drumuri și Poduri Dâmbovița SA (SC LDP), facem precizarea că nu ne-am fixat ca obiectiv principal al activității CJD întreținerea unui conflict artificial cu SC LDP, sau cu conducerea instituției și, în niciun caz, rezolvarea unor eventuale dispute politice, în cadrul administrației județene.
17.10.2019
Muzeul de Istorie a găzduit, astăzi, o serie de manifestări dedicate aniversării a 100 de ani de la înființarea societății „Mormintele eroilor căzuți în război” – 12 septembrie 1919, organizate de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala „Mihai Viteazul” Dâmbovița.
16.10.2019
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Alexandru Oprea, însoțit de vicepreședintele Alin Manole, a realizat astăzi, 16 octombrie 2019, o vizită de lucru pe șantierul de lucrări de la fosta unitate militară de la gară, unde a analizat stadiul lucrărilor la drumul de legătură DJ 720E.
14.10.2019
Astăzi, 14 octombrie 2019, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, însoțit de vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole, a participat, în comuna Cândești, la cea de-a IV-a ediție a „Festivalului Plăcintelor”, care se organizează în fiecare an, de Praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva.
08.10.2019
Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, reprezentată de președintele Alexandru Oprea și vicepreședintele Alin Manole, a făcut o vizită de lucru, astăzi, în Comuna Vișina, împreună cu Jean Aurelian Istrate, primarul Comunei Vișina, și viceprimarul Ionuț Papa, pentru a constata stadiul lucrărilor la mai multe obiective de investiții în derulare, din localitate.
08.10.2019
Astăzi, 8 octombrie 2019, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița – reprezentată de Alexandru Oprea, președinte, și Alin Manole, vicepreședinte, a participat, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, la o întâlnire în cadrul căreia Compania Arctic a sponsorizat, cu 25 de aparate frigidere, mai multe unități de învățământ dâmbovițene.
07.10.2019
Sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița a găzduit astăzi, 7 octombrie 2019, dezbaterea publică privind construirea domeniului schiabil și a infrastructurii turistice în zona Padina - Peștera (etapa I, Pârtia Cocora).
05.10.2019
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a participat astăzi, 5 octombrie 2019, în amfiteatrul Școlii Gimnaziale „Coresi” din municipiul Târgoviște, la cea de-a treia ediție a Simpozionului Internațional „Pași către viitor în educație și formare”.
04.10.2019
Astăzi, 4 octombrie 2019, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, însoțit de secretarul județului – Ivan Vasile Ivanoff, a participat la evenimentul prilejuit de aniversarea a 21 de ani de existență a Grădiniței Sfântul Francisc din Târgoviște.
02.10.2019
Președintele, Alexandru Oprea, a participat astăzi, 2 octombrie 2019, în sala de ședințe a primăriei municipiului Târgoviște, la evenimentul de semnare a contractului pentru obiectivul de investiții „Amenajare parc public de agrement și loisir UM Gară”.