7 martie 2012

Dată: 07.03.2012


COMUNICAT DE PRESĂ

 

Ziua de 8 martie celebrează  femeia la toate vârstele, zâmbetul, gingăşia, generozitatea şi dăruirea ei.

Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte în parteneriat cu Şcoala Vasile Cârlova din Târgovişte - clasa I,  organizează miercuri, 7 martie 2012, începând cu ora 1700,în Sala de Consiliu a Muzeului  de Artă din Târgovişte, o activitate dedicată Zilei de 8 Martie – Ziua Mamei.

Activitatea va cuprinde un moment artistic în care copiii vor interpreta diverse scenete din binecunoscutele poveşti cu prinţi şi prinţese,  specifice vârstei lor. La final, elevii vor dărui mamelor  mici suveniruri realizate de ei în cadrul primei etape a proiectului şi le vor invita la un dans de neuitat – valsul vienez.

Aceasta reprezintă o continuare a activităţilor derulate în cadrul proiectului “Doamne şi domniţe la muzeu”, activitate interactivă destinată elevilor din ciclul primar de învăţământ”.

 

Biroul Relaţii Publice al C.N.M. “Curtea Domnească “ Târgovişte

Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate | Hartă website | Ajutor
Copyright © 2012 Consiliul Judeţean Dâmboviţa