INTRAREA LIBERĂ LA MUZEELE DÂMBOVIŢENE CU OCAZIA ZILEI INTERNAŢIONALE A FEMEII
Dată: 07.03.2013
INTRAREA LIBERĂ LA MUZEELE DÂMBOVIŢENE
CU OCAZIA
ZILEI INTERNAŢIONALE A FEMEII
Luna martie, fiind considerată luna doamnelor şi domnişoarelor, timp al darurilor din suflet sau al gesturilor surprinzătoare oferite, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte anunţă intrarea gratuită la toate muzeele din cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte în ziua de 8 martie 2013 a tuturor persoanelor de sex feminin.
Astfel, Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” poate fi vizitat conform programului de iarnă, între orele 8.30 – 16.30, programul celorlalte muzee fiind între orele 8.00 – 16.00.
Cu această ocazie, conducerea C.N.M. „Curtea Domnească” Târgovişte urează tuturor doamnelor şi domnişoarelor un sincer „La mulţi ani!”, o primăvară frumoasă cu multe realizări şi bucurii!
Biroul Relaţii Publice al C.N.M. “Curtea Domnească “