Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte anunţă desfăşurarea celei de-a XI-a ediţii a evenimentului ”Noaptea Muzeelor” care va avea loc sâmbătă, 16 mai 2015.

Dată: 13.05.2015

NOAPTEA MUZEELOR

16 MAI 2015

 

Complexul Naţional Muzeal  „Curtea Domnească” Târgovişte anunţă desfăşurarea celei de-a XI-a ediţii a evenimentului ”Noaptea Muzeelor” care va avea loc  sâmbătă, 16 mai 2015.

Fiind unul dintre cele mai populare şi longevive evenimente culturale destinate  publicului larg, peste 150 de muzee şi alte instituţii din 48 de localităţi din România organizează vizite gratuite şi evenimente speciale în noaptea de 16 spre 17 mai.

Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte se alătură şi  anul acesta programului cultural european „Noaptea Muzeelor”, iniţiat de Ministerul Culturii  din Franţa.

La fel ca şi la ediţiile precedente, muzeul va fi deschis între orele 18:00 – 24:00, intrarea fiind liberă.

Programul evenimentului:

Ora 18.00 – ”Serată muzicală” , spectacol de muzică susținut de Asociația de Chitară ”Valahia” București – Muzeul de Istorie, Târgoviște

Ora 19.00 – Spectacol de muzică și teatru susținut de Liceul de Arte ”Bălașa Doamna” și laureații Concursului Art4you. Coordonator: prof. Doina Bădica – curtea Muzeului de Istorie, Târgoviște

Ora 20.00 – Spectacol de muzică populară, susținut de Grupul folcloric al Liceului ”Bălașa Doamna” Târgoviște și Ansamblul Folcloric ”Flori Dâmbovițene” al S.I.S.M.  Târgoviște. Coordonator: prof. dr. Maria Tufeanu -  curtea Muzeului de Istorie

Ora 20.00 – Vizionare film ”Maria, doamnă a toată Ungrovlahia”. Filmul este unul  documentar, dedicat vieții Mariei Brâncoveanu, prezintă arh. Doina Petrescu. Realizator Asociația ”Renașterea Obiceiurilor și Tradițiilor Românești” – Sala de Conferințe a Muzeului Tiparului și al Cărții Vechi Românești

Ora 21.15 – Concert susținut de Corala ”Apassionato”, solist: dirijor, prof. Florin Emil Nicoale Badea – Beciul Mircea cel Bătrân, Ansamblul Monumental ”Curtea Domnească” Târgoviște

Ora 21.45 – Concert susținut de Corul de Cameră ”Preludiu”  București, dirijor, prof. Voicu Enăchescu – Beciul Mircea cel Bătrân, Ansamblul Monumental ”Curtea Domnească” Târgoviște

·         Orele 18.00 – 24.00 - Publicul participant are posibilitatea să viziteze gratuit expoziţiile permanente ale:

-         Ansamblului Monumental „Curtea Domnească”,

-         Muzeului Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, 

-         Muzeului de Artă,

-         Muzeului de Istorie,

-         Muzeului Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic,

-          expoziţia ”Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România” ,

-         Casa Atelier ”Gheorghe Petrașcu”.

·         Vizitarea expoziţiei de fotografie „UNIFORME MILITARE ROMÂNEȘTI DIN SECOLUL AL XIX-LEA -  Muzeul de Artă, Târgoviște.

Organizatori:

Consiliul Judeţean Dâmboviţa

Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte

Parteneri:

Asociația de Chitară ”Valahia” București

Liceul de Arte “Bălaşa Doamna” Târgovişte

Corul de Cameră „Preludiu” Bucureşti

Corala “Apassionato” Târgoviște

Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa

Asociația ”Renașterea Obiceiurilor și Tradițiilor Românești”

        

 

Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate | Hartă website | Ajutor
Copyright © 2012 Consiliul Judeţean Dâmboviţa