Președintele CJD, vizită de lucru pe șantierele din sudul județului

Dată:

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Țuțuianu, a efectuat astăzi, 16 martie 216, o vizită de lucru la obiectivele de investiţii în infrastructura rutieră de pe mai multe tronsoane din zona de sud a judeţului, pentru a analiza stadiul și calitatea lucrărilor efectuate.

Primul obiectiv  vizat a fost Drumul Judeţean 720 A de la Adânca-Bucşani, unde lucrările au fost finalizate, iar circulaţia se desfăşoară în parametrii normali de siguranță. În prezent, se realizează lucrări de curățare și toaletare în afara terasamentului de pe DJ 720A.

Vizita a continuat pe sectorul DN 71 - Băleni-Nucet, unde SC Lucrări Drumuri şi Poduri realizează lucrările de asfaltare şi modernizare a DJ 711C, pe o lungime de peste 5 kilometri. Investiţia are o valoare de peste 5,6 milioane lei, fiind realizată cu fonduri de la bugetul de stat, prin OUG 28/2013 și locale.

Adrian Țuțuianu, Președintele CJD: „S-au executat până acum terasamentul, şanţurile laterale şi se toarnă primul strat de asfalt, în două zile ajungem la intersecţia cu DN 71, urmează apoi stratul doi. Lucrarea va fi finalizată anul acesta pe fonduri asigurate de Guvern, prin Ordonanţa 28/2013 şi cu o finanţare de la Consiliul Judeţean. Majoritatea banilor sunt de la Ordonanţa 28, noi facem plata proiectului şi avem o cotă către casa constructorului, adică taxele aferente lucrării, dar lucrarea propriu-zisă de asfaltare este decontată de Ministerul Dezvoltării. După ce finalizăm cu asfaltarea stratului unu, lăsăm puţin să se aşeze bine lucrurile, să vedem calitatea lucrării, ne mutăm pe alte tronsoane de drum şi revenim cu stratul doi, în partea a doua. Este unul dintre cele mai importante drumuri, în special pentru Băleni. Oamenii nici nu credeau că acest drum va fi asfaltat, dar uite că se întâmplă”.

Un alt obiectiv de investiţii foarte important pentru zona de sud a judeţului - DJ 701, care face legătura între judeţele Dâmboviţa şi Teleorman, respectiv dintre comunele Corbii Mari şi Gratia s-a aflat în atenția președintelui CJD, Adrian Țuțuianu. Lungimea drumului aflat în proces de modernizare este de peste 8 kilometri, iar valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 12 milioane de lei, fondurile provenind în cea mai mare parte  de la bugetul de stat.

Adrian Țuțuianu, Președintele CJD: „Drumul Judeţean 701 face legătura între comuna Corbii Mari din Dâmboviţa şi comuna Gratia din Teleorman, este una dintre cele 27 de intrări în Dâmboviţa din judeţele învecinate. Executăm lucrări de asfaltare pe o distanţă de aproape 9 kilometri, fondurile sunt asigurate prin Ministerul Dezvoltării Regionale în Programul Naţional de Dezvoltare Locală, Ordonanţa 28/2013. La momentul acesta se fac lucrări de pregătire a asfaltării, lucrări de balastare şi pietruire pe 3 kilometri şi s-a turnat primul strat de asfalt pe un kilometru din Drumul Judeţean. Continuăm în ritm susţinut şi sperăm să terminăm anul acesta, în luna noiembrie, un drum care este de importanţă capitală pentru zonă. Lucrarea este executată de SC PORT TRANS SRL, firmă din Dâmboviţa cu care noi nu prea am avut lucrări la Consiliul Judeţean, în schimb au lucrat foarte mult primarii din zona Titu, Odobeşti, Potlogi”.

         

         

         

         

         

Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate | Hartă website | Ajutor
Copyright © 2012 Consiliul Judeţean Dâmboviţa