Deschiderea noului an universitar 2008-2009

Dată: 01.10.2008

01.10.2009

COMUNICAT DE PRESĂ

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, a participat astăzi, 1 octombrie, la deschiderea noului an universitar 2008-2009, la Unversitatea Valahia din municipiul Târgovişte.
Preşedintele Florin Popescu a ţinut să fie, în aceste momente festive, alături de colegii din corpul profesoral - profesori universitari, lectori şi asistenţi, precum şi de studenţii săi de la Facultatea de Ştiinţe Economice, unde predă ca lector universitar.
Cu acest prilej, domnia sa a adresat în numele Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi în nume personal, cele mai bune gânduri şi urări de succes studenţilor dar şi profesorilor, în noul an univeristar, reiterând importanţa pe care o are învăţământul superior şi în mod deosebit Universitatea Valahia în dezvoltarea societăţii dâmboviţene moderne.

CABINET PREŞEDINTE


Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate | Hartă website | Ajutor
Copyright © 2012 Consiliul Judeţean Dâmboviţa