Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice
Dată: 01.10.2008
01.10.2008
MESAJUL
domnului Florin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa
Cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice
În fiecare toamnă, la 1 octombrie, pe întreg mapamondul se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice – o dovadă de sinceră preţuire şi respect pe care naţiunile lumii o datorează persoanelor vârstnice pentru eforturile şi contribuţiile lor în dezvoltarea societăţii.
Şi noi, astăzi, ne plecăm cu respect în faţa vârstnicilor români pentru contribuţia esenţială pe care au adus-o la realizarea şi consolidarea democraţiei civice şi politice, precum şi la înfăptuirea obiectivelor de dezvoltare a României moderne. Experienţa şi înţelepciunea concetăţenilor noştri de vârsta a treia pot şi trebuie valorificate în continuare, pentru promovarea capacităţii umane de a construi, pentru a susţine creşterea economică, de care trebuie să se bucure toţi membrii societăţii, inclusiv persoanele vârstnice.
Însuşi faptul că la nivelul întregii ţări persoanele vârstnice s-au reunit în organizaţii reprezentative dovedeşte că, în continuare, sunt dornici să se implice în susţinerea intereselor naţionale ale României şi cetăţenilor săi. De altfel, este imposibil de imaginat, astăzi, progresul unei ţări, fără a lua în considerare ponderea populaţiei de vârsta a treia şi nevoile acesteia, rolul pe care vârstnicii îl joacă în familie, în comunităţile în care trăiesc.
În acest context, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, îmi reafirm întreaga disponibilitate la un dialog permanent cu toate organizaţiile persoanelor vârstnice din judeţul Dâmboviţa şi totodată le încredinţez, cu această ocazie, că le voi acorda tot sprijinul pentru îmbunătăţirea standardului de viaţă, iar societatea românească să devină una a tuturor vârstelor.
În această zi de sărbătoare, adresez tuturor pensionarilor şi vârstnicilor dâmboviţeni, calde urări de sănătate, tinereţe fără bătrâneţe, viaţă lungă şi liniştită alături de cei dragi! La Mulţi Ani fericiţi!
Cu aleasă preţuire,
PREŞEDINTE,
Lect.univ. Florin Popescu
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, a fost prezent, în această după-amiază, în rândul pensionarilor dâmboviţeni, la Sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul Târgovişte, prilej cu care le-a transmis personal urări de sănătate şi La Mulţi Ani!.
În acest context, al Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Primăria Municipiului Târgovişte au organizat un spectacol la care au participat nume sonore ale muzicii populare şi uşoare româneşti, Maria Cârneci, Benone Sinulescu şi Gheorghe Gheroghiu. Spectacolul a fost urmat de un dineu la Cantina Upet Târgovişte.
CABINET PREŞEDINTE