Conferinţă de presă 13.02.2007 - Dâmboviţa judeţ performant

Dată: 15.02.2007

Dâmboviţa îşi menţine statutul de judeţ performant, în clasamentul judeţelor pe Regiunea Sud-Muntenia

Preşedintele Consiliului judeţean, domnul Gheorghe Ana, a susţinut marţi, 13 februarie, o conferinţă de presă în care a prezentat aspecte şi concluzii desprinse la reuniunile Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia şi Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, la care a luat parte, în calitate de membru, la sfârşitul săptămânii trecute, la Piteşti şi respectiv la Bucureşti.

Acesta a precizat că reuniunea CpDR a avut înscrise pe ordinea de zi aprobarea bugetului pe 2007, prezentarea portofoliilor de proiecte pe regiunea Sud-Muntenia şi modificări vizând organizarea Agenţiei de Dezvoltare Regională, dată fiind poziţia şi obligaţiile ce revin acestora ca urmare a noului statut al României, acela de ţară membră a UE.

Gheorghe Ana a ţinut să sublinieze că, în continuare, în ce priveşte portofoliului de proiecte, în clasamentul judeţelor pe Regiunea Sud-Muntenia, Dâmboviţa îşi menţine statutul de judeţ performant, având un portofoliu de peste 300 de proiecte care se referă atât în etapa de preaderare cât şi etapa de postaderare. Sperăm, a spus preşedintele Consiliului judeţean Dâmboviţa, că în perioada următoare, proiectele aflate în derulare să fie finalizate, şi mă refer aici la proiectele care sunt în faza de licitaţie, la 3 martie, avem licitaţia pentru Priboiu. De asemenea, am fost înştiinţaţi să pregătim vizite pentru documentarea pe cele două proiecte pe infrastructură rutieră, este vorba de cele două drumuri, cel care leagă Pucioasa de Moreni şi cel care leagă Dobra de Autostrada Bucureşti-Piteşti.

Tot la reuniunea CpDR, s-a pus accent pe un subiect mai vechi - a mai precizat preşedintele Consiliului judeţean Dâmboviţa - lansat din perioada când preşedinţia CpDR o deţinea judeţul Dâmboviţa, acela de modificare a Legii 315, care guvernează consiliile de dezvoltare regionale: poziţia judeţului nostru a fost aceea de a forma un colectiv de lucru pentru elaborarea unui nou proiect de lege, colectiv din care să facă parte reprezentanţi ai tuturor regiunilor de dezvoltare din ţară, pentru că nu este suficientă modificarea, este nevoie de o nouă lege.


Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate | Hartă website | Ajutor
Copyright © 2012 Consiliul Judeţean Dâmboviţa