Concursul tematic “Independenţa – năzuinţă seculară a naţiunii române”
Dată: 04.05.2018
Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte în parteneriat cu Liceul Teoretic “Ion Heliade Rădulescu”, Colegiul Naţional “Constantin Cantacuzino” Târgovişte, Colegiul Economic “Ion Ghica” Târgovişte şi Colegiul Naţional “Ienăchiţă Văcărescu”, organizează miercuri, 9 mai 2018, ora 11.00, concursul tematic “Independenţa – năzuinţă seculară a naţiunii române” ce va avea loc la Muzeul Tiparului si al Cartii Vechi Romanesti – sala de conferinţe, str. Calea Domneasca, nr. 181.
Concursul va cuprinde teme variate legate de Proclamarea Independenţei de Stat a României, elevii participanţi formând 4 echipe a câte 4 copii fiecare, iar la final câştigătorii vor primi premii in diplome și bani. Premiile vor fi asigurate cu sprijinul financiar al Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
Această activitate este destinată însuşirii cunoştinţelor cu privire la istoria naţională, istoria locală, tradiţiile, obiceiurile poporului român precum şi ale popoarelor din spaţiul extraeuropean, de către elevii dâmboviţeni.
Scopul evenimentului il constituie apropierea tinerilor de istorie şi de valorile sale universale.
Coordonator: dr. Anca Anghel, muzeograf C.N.M. „Curtea Domnească”
Elevii vor fi îndrumați de: prof.Roxana Petre, prof. Ferezia Stancu, prof. Claudia Ilinca, prof. Tudose Diana, prof. Mihaela Orfanu, prof. Gheorghe Dondorici.