MUZEUL ORĂŞENESC MORENI
|
adresă: strada 11 iunie, comuna Moreni, judeţul Dâmboviţa
A fost înfiinţat în 1972 şi cuprinde obiecte şi piese ilustrând istoria oraşului Moreni - epoca modernă şi contemporană şi interfaţa cu elementele de civilizaţie şi cultură occidentală, ajunsă aici ca urmare a intensificării exploatării petrolului.
Se evidenţiază piese din patrimoniul tehnic, mobilier, artă decorativă şi artă plastică, documente, fotografii şi etnografie.
|
COLECŢIA MUZEALĂ PUCIOASA
|
adresă: strada Primăverii nr. 1 , Pucioasa, judeţul Dâmboviţa
înfiinţată în 1974; profil: etnografie.
Organizată în casa Dobrescu (monument istoric din secolul al XVIII-lea), colecţia prezintă piese etnografice legate de ocupaţiile tradiţionale specifice zonei Pucioasa, Moroieni, Pietroşiţa, Runcu, Râul Alb şi Văleni Dâmboviţa.
Obiecte din lemn (stâlpi de casă, lăzi de zestre, păpuşare), textile (covoare, ştergare, port), dau o notă artistică aparte, caracterizând specificul etnografic al nordului Dâmboviţei.
|
CASA ATELIER "GABRIEL POPESCU" - BRĂNEŞTI
|
adresă: Vulcana Pandele, comuna Brăneşti, judeţul Dâmboviţa
înfiinţată în 1972; profil: artă plastică.
Colecţia memorială - mobilier, obiecte personale, fotografii, lucrări de pictură ale artistului Gabriel Popescu (1866 - 1937) sunt prezentate în casa construită după planurile acestuia. Opera sa de mare gravor vădeşte surse de influenţă locale, subliniate prin meşteşug şi har.
|
MUZEUL SCRIITORILOR DÂMBOVIŢENI
|
adresa: strada Justiţiei nr. 7, Târgovişte, telefon 045/612877,613946
profil: istorie literară; înfiinţat în 1967.
O serie de scriitori au fost legaţi nemijlocit de oraşul - capitală a Ţării Româneşti. Fie aceştia din familia Văcărescu, fie Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu, Ion Eliade Rădulescu, Ion Ghica, I.C. Vissarion ş.a. ei ilustrează într-un muzeu distinct crezurile generaţiilor premoderne, ale revoluţiei paşoptiste. O mare varietate de obiecte, documente, cărţi, fotografii conving asupra orizontului şi operei acestor creatori. Colecţiile sunt adăpostite şi prezentate în casa scriitorului Ion Alexandru Brătescu-Voineşti.
|
Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni |