Vizită de lucru pe DJ 702
Dată: 04.02.2020
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, alături de directorul general al Direcției Generale Infrastructură Locală, Vasile Dinu, a efectuat, astăzi, 4 februarie 2020, o vizită pe teren, pentru a analiza stadiul lucrărilor la podul situat în Cândești Vale și rampele acestuia, parte a obiectivului „Modernizare DJ 702 – Limită județ Argeș Cândești Deal – Cândești Vale”.
Proiectul, cu o valoare de 10.994.170,68 lei, vizează lucrări de asfaltare pe o lungime de 9,3 km, amenajarea scurgerilor de ape prin șanțuri betonate, lucrări de apărări maluri, refacere poduri și semnalizare rutieră.
Obiectivul este realizat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, capitolul proiecte retrospective.
Până în prezent, în cadrul proiectului s-au realizat 9.3 km de parte carosabilă reabilitată și modernizată prin asfaltare din care 3.3 km stratul I plus stratul II de asfalt, diferența având doar stratul I turnat, urmând a fi modernizată cu stratul II, de uzură, atunci când condițiile meteorologice o vor permite. În paralel cu activitățile reprezentând modernizarea părții carosabile, s-a intervenit la zidurile de sprijin, șanțurile betonate, poduri și podețe, urmând ca, în cel mai scurt timp, obiectivul să fie pus în funcțiune, după finalizarea tuturor lucrărilor din proiect.
În ceea ce privește podul realizat pe DJ 702, s-au asigurat condițiile corespunzătoare de circulație în siguranță și confort, pe acest sector de drum, în condițiile în care vechiul obiectiv a condus la producerea a numeroase evenimente rutiere nedorite.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița